- Unde e Peter! striga nervoasa Zoe.
Aceasta zi era foarte speciala pentru liceeni londonezi, si anume ziua balului. Din toate timpurile, fetele de saisprezece ani au visat sa poarte o rochie lunga, pana-n pamant si sa danseze cu baiatul perfect la bal. Toate acestea isi traiau acum visul, inafara de Zoe.
Ea statea pe un scaun, in coltul cel mai indepartat al salii de dans, uitandu-se trista in jur. Parul castaniu, lasat liber, ii cadea peste ochii caprui, ascunzand lacrimile stralucitoare care-i alunecau pe obraji si care-i stricau machiajul. Langa ea statea Zack, prietenul ei cel mai bun care o mangaia usor pe umeri. In privirea sa azurie se citea mila fata de Zoe, dar si suparare fiindca nu o putea ajuta. Incercand s-o linisteasca, ii spuse:Aceasta zi era foarte speciala pentru liceeni londonezi, si anume ziua balului. Din toate timpurile, fetele de saisprezece ani au visat sa poarte o rochie lunga, pana-n pamant si sa danseze cu baiatul perfect la bal. Toate acestea isi traiau acum visul, inafara de Zoe.
- O sa vina, doar mai asteapta putin si...
Glasul i-se stinse. Stia ca asta n-o sa ajute la nimic.
- Il astept deja de o ora! replica Zoe. Ma duc sa-l caut.
- Zoe, asteapta! striga Zack, dar ea deja se indeparta de el.
Cu rochia turcoaz mangaind usor podeaua, se indrepta spre locul in care ea si Peter isi petrecura majoritatea pauzelor de cand erau impreuna, avand deja o presimtire rea de ce avea sa gaseasca acolo.
Cand ajunse, dand turul scolii, si impinse puternic usa de la debaraua cu maturi, simti cum inima i-se frange in o mie de bucati.
Sprijiniti de unul dintre peretii incaperii inguste, strangandu-se amandoi intr-o imbratisare puternica, Peter si una dintre colegele Zoei de biologie, Anna, erau lipiti intr-un sarut pasional, neobservand-o pe fata uimita care se holba la ei. Cand in sfarsit se desclestara din imbratisare si isi dadura seama ca erau priviti, se departara repede unul de altul, uitandu-se rusinati la Zoe, care mai avea putin si se facea neagra de furie.
- Nu...este cea ce pare...Zoe, bolborosi vinovat Peter. Adica...eu...
- Considera ca n-am fost niciodata un cuplu, i-o tranti ea, cu greu, si se indrepta spre iesirea din scoala, lasandu-l pe Peter cu mana in parul sau negru ciufulit, gesticuland exasperat si pe Anna care-si inabusea un chicot.
"Ce sa fac acum?" gandi ea, iesind in aerul rece de toamna, mergand absenta pe Regent Street. "Stiu. O sa ma duc pe pajistea mea".
* * *
"Balurile pot fi atat de plictisitoare" gandi Julie. "Oamenii nu au deloc spiritul petrecerilor. Daca ar fi fost dupa mine, mai bine foloseau niste artificii ca sa incinga atmosfera"
Statea sprijinita nonsalant de un perete al salii, stapanindu-se cu greu sa nu faca ceva ce ar putea s-o dea de gol. Avea parul negru si lung prins intr-o coada pe spate, iar ochii albastrii ca marea aratau veselia si energia vesnic prezenta in ea. Avea o fata copilareasca, dragalasa, dar era mult mai in varsta decat s-ar fi asteptat oricine altcineva. Purta o rochie violet, pana la genunchi, care-i punea in evidenta picioarele frumoase. Nu era foarte inalta, dar ii placeau pantofi cu tocuri.
Dupa ce obosi sa mai priveasca cuplurile invartindu-se pe ringul de dans, se gandi sa-si aduca ceva de mancare, dar fu oprita de un tip care-i taie calea.
Il cerceta, cu zambetul pe buze din cap pana-n picioare. Era inalt, chipes, cu parul blond aranjat ordonat. Avea ochii azuri, o culoare atat de intensa, incat lui Julie i-se taie respiratia. Avea pometii inalti si niste gene lungi, delicate. Imbracat in costumul sau negru, fetei i-se paru ca era cel mai dragut tip pe care-l vazu vreodata. Intrerupandu-i gandurile, baiatul zise:
- Buna! Numele meu este Zack.
Julie se gandi o clipa. Ce nume frumos avea...
- Eu sunt Julie, incantata de cunostinta, reusi ea sa zica.
- Nu cumva ai vazut vre-o fata cu parul castaniu, inalta si cu rochie turcoaz? Am cautat-o peste tot!
"Cauta o fata", gandi Julie si zambetul ii disparu de pe buze. "Perfect!"
- Hm...nu am vazut-o. Imi pare rau, raspunse ea.
Ingrijorat, Zack ii multumi si se indrepta spre usa.
Intorcandu-se cu spatele, Julie ofta si isi zise: "Ia uite cum toti baietii draguti sunt luati. Eh, macar sa stiu cat noroc am"
Dintr-o data, totul se incetosa si o durere foarte puternica de cap o fulgera pe fata.
De cand era mica, Zoei ii placea la nebunie sa se joace pe o pajiste bine ascunsa de copaci de langa lacul St. James. Acel loc o atragea neconditionat, acolo se simtea in largul ei.
Luand un taxi, ajunse in zece minute in Piata St. James, de unde merse pe jos inca cinci minute pana la intrarea in parc. Drumul pana-n pajistea ascunsa era usor de gasit pentru Zoe, care mergea acolo cel putin odata pe saptamana. Intinzandu-se pe iarba moale, privi luciul apei, care scanteia sub atingerea luminii pale a lunii.
"Stiu de ce m-a parasit Peter. Mereu am stiut, dar am avut sperante prostesti. Sunt banala. Niciodata n-am avut ceva special, ceva sa ma faca sa ma simt unica."
Oftand, incepu sa planga.
Nimeni n-a mai vazut-o pe Zoe sa planga asa. Era genul de plans care facea si cea mai impietrita inima sa se topeasca de mila, chiar daca ascundea foarte bine asta. Nu era normal. Zoe a fost mereu o persoana tare, curajoasa, putin naiva si neindemanatica, dar niciodata nu s-a dat batuta.
- Nu este adevarat, sopti o voce calda, ca un vant de vara.
Tresarind, Zoe se uita speriata in toate partile, dar nu zari pe nimeni. Se opri din plans, isi sterse lacrimile, si cu vocea tremuranda spuse:
- Cine-i acolo?
- O sa descoperi ca esti mult mai speciala decat ti-ai inchipuit vreodata, sopti iar vocea, apoi se stinse.
- Cine-i acolo? repeta Zoe, cu glasul un pic mai puternic.
De data asta, nu primi nici un raspuns. Astepta, dar tot nimic.
"Cred ca mi-sa parut" isi spuse ea si isi scoase telefonul din geanta.
Doisprezece apeluri nepreluate. Un nou record.
Dandu-si ochii peste cap, o suna pe mama sa, care dadea semne ca mai avea putin si facea o criza de nervi.
- Alo, mama?
- Zoe! Pe unde esti? striga ingrijorata Daphne Crosswel. De ce ai plecat de la scoala?
- Aaa...Am avut nevoie de o gura de aer, replica ea. Calmeaza-te. Sunt in parcul St. James.
- De ce nu m-ai anuntat si pe mine? Era sa mor de griji!
- Imi pare rau, mama, spuse Zoe. Vin acum acasa.
Inchizand telefonul, se indrepta catre iesirea din parc, de unde lua autobuzul inapoi spre casa. Cand ajunse, raspunse la intrebarile mamei sale si se duse direct in camera sa.
Dupa ce se pregati de culcare, arunca rochia turcoaz in celalalt capat al camerei, se inveli in patura calduroasa si inchise ochii.
Se trezi singura, in intuneric, invaluita de vocea aceea, care-i tot repeta in minte:
"Esti mult mai speciala decat ti-ai inchipuit vreodata. Din aceasta zi o sa descoperi singura cat adevar se afla in aceste cuvinte. Este destinul tau...dar va trebui sa lupti pentru el."
"Nu! Nu acum!" reusi sa se impotriveasca Julie.
Cu toata rezistenta ei, dobandita de-a lungul anilor, nu putu sa opreasca valul puternic de magie care-i bloca simturile si care o tintui in loc.
Vocea soptita, atat de moale si calda care-i patrunse in minte, ii spuse vorbele de care se temea de atata timp.
- Sigiliul a fost rupt. Speranta noastra a fost in sfarsit gasita. De acum este sarcina ta sa o calazuiesti pe drumul cel bun. Trebuie sa o aduci inapoi la noi. Ea este singura persoana care ne mai poate ajuta acum. Numele ei este Zoe Crosswel.
Incet, cuvintele disparura, iar Julie isi recapata vederea.
Un grup de noua adolescenti se uitau ingrijorati la ea. Dupa ce le spuse ca era bine, se intoarse pe calcaie si iesi cu pasi repezi din incapere.
Capitolul 2
Clopotelul suna zgomotos. Orele incepeau. Toata lumea vorbea despre bal, inafara de cateva persoane ghinioniste, fara parteneri, printre care si Zoe. Inca nu isi putea reveni dupa toate cele intamplate, dar mai ales vocea. Vocea care tot spunea: "O sa descoperi ca esti mult mai speciala". Prostii. "Imaginatia mea este prea bogata" isi zise ea.
- Zoe! striga cineva.
Era Zack. Alerga repede spre ea, reusind sa se strecoare printre multimea de elevi de pe holul ingust.
- Zoe! repeta el.
Ea se intoarse spre el.
- Zoe! ofta el, mi-am facut griji toata seara. Unde ai fost? Ce s-a intamplat? Esti bine?
- Gata Zack. Linisteste-te. Sunt bine, dupa cum vezi, intreaga si nevatamata. Doamne...cateodata esti ca un frate mai mare cicalitor.
- Merci pentru compliment. Ce s-a intamplat cu Peter?
- Este bine, cu Anna giugiulindu-se, cred.
- Cu Anna?! Nesuferitul! Te-a lasat singura, si...
Zack nu mai apuca sa termine fraza, deoarece profesorul se ivea pe hol. Toata lumea intra in clasa.
- Hai mai bine sa mergem, sugera Zoe.
Se asezara in bancile lor, urmand sa-l asculte, timp de cincizeci de minute pe profesorul de istorie. Zoe era franta de oboseala. Cu toate acestea, simti o privirie apasatoare atintita spre ea. Se intoarse usor.
Era Peter, care vorbea cu noua sa iubita. Se simti geloasa, furioasa si bulversata. Vazand schimbariile de emotie de pe chipul lui Zoe, Peter chicoti.
Ignorandu-l, fata isi intoarse privirea. Niste ochi albastri, patrunzatori o fixau cu privirea. Era Julie.
Zoe se cutremura putin. Julie nu era suparata, nici vesela si nici obosita, dar in ochii ei se citea un sentiment ciudat.
Profesorul intra. Incepu sa vorbeasca despre razboiul celor doua roze. Se vedea ca ii placea sa povesteasca. Era roscat, cu ochii negri, maruntel si de varsta a doua. Purta haine trasnite, cum ar fi pantaloni mov si o bluza galbena. Purta si o cravata cu dungi. Era destul de exigent.
Deodata, pe banca fetei aparu un biletel de la Zack. In el scria: "Hey, Zoe! Ce faci? Ai observat ca domnul Ryans e foarte pasionat de istorie?". Zoe ii raspunse imediat: "Dar tu ai observat ca atunci cand vrei sa ma intrebi ceva, inainte spui ceva ce stiu? Acum, zi ce vrei." Zack chicoti.
Intr-adevar, ei erau prieteni buni de mult timp. "Convorbirea" lor fu intrerupta de intrebarea profesorului.
-Domnisoara Crosswel, stiti raspunsul?
Zoe tresari. Se uita la el cu o privire intrebatoare.
* * *
"Eu tot cred ca vocea a gresit. N-are cum sa fie ea" isi spuse Julie.
- Pai...in...acum...care e intrebarea? spuse Zoe confuza.
- In ce an a avut loc razboiul de 30 de ani? repeta domnul Ryans
- Pai, cred ca...nu stiu exact, se balbai fata.
- Dar cred ca stii ca te vei alege cu un patru, nu?
Socata, Zoe se holba la profesor.
- Nu! Domnule profesor, va rog!
- A avut loc in secolul al XVII-lea.
Toti elevi se intoarsera spre Julie, usor mirati, inclusiv Zoe. Dupa putin timp, profesorul spuse:
- Felicitari, domnisoara Blake. V-ati salvat colega.
Julie raspunse la intrebare aproape inconstient deoarece se gandea la multe altele. Totul era asa de incurcat si de aiurea...
Gandurile i-se risipira odata cu zgomotul cazaturi. Profesorul de istorie era pe jos. Toti elevi radeau. Dar cum?
"Zoe!" Adevarul din acest gand o infiora. "Doar se gandise la profesor pe podea ca si aparu o coaja de banana. Incredibil! Vocea avea dreptate".
Se suna. Elevii se indreptau spre usa. Julie se grabi pe urma lui Zoe. O gasi langa dulapul sau. Inca era socata. Alaturi de ea era un baiat. Cand se uita mai bine, era acelasi baiat de la bal. Era cuplat cu Zoe? Dar nu conta asta chiar acum.
- Buna Zoe! spuse Julie. As vrea sa...
Nu termina bine ca Zoe spuse:
- Buna Julie! Multumesc atat de mult ca m-ai salvat de patru.
- Cu placere, continua Julie. Aaaa...
Stia ca nu e momentul potrivit.
- Ai vrea sa iesim la o inghetata?
- Sigur! Si poti veni si tu Zack. Oh, am uitat sa va fac cunostinta.
- Nu e nevoie. Ne stim deja de la bal, spuse Zack.
- Ati dansat? intreba curioasa Zoe.
Zack ii arunca o privire fetei brunete. Ea zambi.
- Nu, doar te cauta pe tine, raspunse Julie. Vreti sa ne vedem dupa-amiaza asta, in fata la "Ice Waves"?
- Sigur, raspunsera cei doi.
- Pe mai tarziu atunci.
Se indeparta, mergand incet, catre iesirea din scoala. " Deci, s-a rupt sigiliul", isi zise. " Ce se va intampla acum? Oare vom reusi sa castigam cruntul razboi? Trebuie sa-i spun lui Will."
Cand ajunse intr-un loc mai retras, scoase din buzunar un medalion care sclipea intr-o multime de culori in lumina soarelui.
- Syla medalʹy̆on, ya vidpushchu tebe, sopti Julie.
Se auzi un fosnet usor, iar fata disparu.
Zoe statea pe pajiste impreuna cu amicul ei. Soarele le mangaia fetele, iarba le gadila palmele, iar adierea usoara a vantului ii racorea. Era mijlocul toamnei, desi inca nu ploua. Frunzele formasera un covor multicolor pe pamantul rece. Pasarile se indreptau spre soarele care inca stralucea. Totul era minunat.
- Auzi, Zack? incepu Zoe.
- Aud de cand m-am nascut, raspunse baiatul.
Rasera amandoi.
- Of, ma bucur ca nu te-ai schimbat si ai ramas baiatul amuzant din totdeauna. Cand vrei sa ai si tu o prietena?
-Pai nu cred ca vreau...
- Atunci ce vroiai sa-mi spui la ora de istorie? il chestiona Zoe
Zack statu putin pe ganduri.
- Ce parere ai despre Julie Blake?
Fata ridica o spranceana.
- Pai, nu stiu. Apropo, cat e ceasul?
- 3:00 pm.
-Ar trebui sa mergem sa ne intalnim cu ea.
-Ai dreptate. Haide!
Se ridicara amandoi si se indreptara catre iesirea din parc. Luara autobuzul si pe urma mersera putin pe jos, ajungand la cofetarie. Acolo o zarira pe Julie.
Se afla la o masa din interior. Le facu semn sa vina si sa se aseze.
- Ce mai faceti? intreba ea.
- Bine, vorbeam, raspunse Zoe.
Julie zambi. Se uita putin la Zack, dar isi intoarse privirea spre fata.
-Ati vazut cum a picat profu' de istorie? intreba Zack.
-Da. A fost...amuzant, zise Zoe putin stanjenita.
- Haideti sa comandam ceva, sugera Julie. Ce doriti?
- Eu nu vreau nimic, zise sec fata
- De ce, Zoe? Esti la cura de slabire? glumi Zack.
- Nu, dar...pur si simplu nu-mi e foame.
- Eu vreau o inghetata de menta, adauga blondinul.
Julie rase si se duse sa comande. Zack se apropie de Zoe si ii sopti:
- Ce e cu tine? Nu pari in apele tale.
Parea din ce in ce mai suspicios.
- Vrei adevarul? suspina ea.
- Da, raspunse Zack hotarat.
- Bine. Mi-am dorit ca profesorul sa pice si...a picat. De asemenea, nu ma simt foarte bine. Tot aud o voce si...sunt foarte ametita...
Nu reusi sa termine, deoarece Julie se intorcea cu comanda. Ii dadu lui Zack inghetata iar ea incepu sa-si manance prajitura cu vanilie. Dupa un timp, spuse:
- Deci, voi doi sunteti...adica, stiti la ce ma refer...
- NU! strigara cei doi.
Julie se rezema de spatarul scaunului. Juca putin teatru.
- Aha. Am inteles.
Cei trei colegi zambira. Bruneta se uita cu coada ochiului la Zoe. Zack se ridica de la masa, se scuza si merse afara. Avea nevoie de putin aer curat. Acum, Julie credea ca e momentul potrivit, dar un telefon se auzi din jacketa Zoei. Ea isi dadu ochii peste cap si raspunse.
- Alo? spuse ea.
-Zoe, cand vi acasa? Se raceste cina.
Desigur, era mama sa, Daphne.
- Vin acum. Pa! raspunse Zoe si inchise telefonul.
Se uita oarecum razand la Julie si zise:
- Mama...e dificil sa traiesti doar cu ea.
- Vrei sa zici ca...tatal tau a murit?
- Nu l-am cunoscut niciodata. A murit cu cuteva luni inainte sa ma nasc. Asta e.
- Stiu ce simti, murmura Julie.
- Stii?
Curiozitatea o rodea pe Zoe.
-Da. Eu sunt...orfana. Traiesc cu matusa mea.
-Imi pare rau, sopti fata.
Tacura un moment. Pana la urma, Julie spuse:
-Mai bine pleci. Sigur mama ta o sa se supere.
-Bine. Mai vorbim.
Zoe isi lua jacketa si pleca afara dupa Zack. Baiatul ii facut cu mana lui Julie. Se indreptara spre autobuz si plecara spre casa.
Acasa, Daphne Crosswel era cu mainile incrucisate la piept. Semn rau.
Dupa ce luara cina impreuna ( in acelasi timp, Daphne tinandui fetei sale un discurs si motive ca sa nu vii acasa tarziu ) Zoe se duse in camera ei si se puse in pat. Dar nu putu sa adoarma.
Peste o jumatate de ora, aprinse lumina enervata. Ceva o intepa in brat. Se uita acolo, dar realiza ca nu era nimic in neregula. Apoi, ceva ii atrase atentia si isi muta privirea.
Capitolul 3
"Nu pot sa cred ca fac asa ceva!" se acuza Julie. "Ar mai trebui sa o las putin, poate...Of, dar daca face vreo prostie? As putea...as putea...Dar nu ma va crede. Ce as putea sa-i spun? << Zoe, esti o vrajitoare si ultima speranta a regatului Alcodomia. Va trebui sa te lupti cu Alianta pana cand unul dintre voi va pieri. >> Nu numai ca m-ar crede nebuna, dar s-ar si speria de moarte. Din nefericire, trebuie s-o fac."
Astepta fara sa respire pana cand Zoe se intoarse inapoi in pat. Cand vazu ca adormise, impinse usor geamul si sari gratios din copacul in care se ascunse in camera fetei.
Pe o noptiera, langa patul ei, se afla o poza cu ea si Zack, facuta la inceputul anului. Erau veseli, se bateau cu bulgari de zapada.
Zack avea parul blond, plin de zapada, iar caciula neagra cazuta peste ochi. Radea, pe jumatate ingropat in zapada. Langa el, Zoe avea parul ciufulit, ud, si o barba de nea pe fata alba. Si ea radea.
Julie ofta. "Ce dragut este Zack" isi spuse ea. "Ce n-as da sa ma placa si el...dar asta-i imposibil! Nici un om nu s-ar indragosti de un element."
Lasa jos fotografia, pe care o luase inconstient si vru sa se apropie de Zoe, dar nu facu doi pasi, ca auzi usa deschizandu-se usor. Imediat, se arunca pe fereastra deschisa si disparu in intunericul profund al noptii.
* * *
Zack era ingrijorat. Se plimba de colo, colo, asteptand-o nerabdator pe Zoe. Cand in sfarsit isi facu aparitia, era rosie la fata si gafaia. Alergase.
-Pe unde ai fost? izbucni Zack. Ai lipsit de la primele ore!
- Of, nu ma mai certa si tu! raspunse ea cand ii reveni suflarea. Nu a sunat ceasul!
-Bine atunci. Vezi ca avem chimie. Mai bine ne-am grabi.
Se indreptara amandoi cu pasi repezi spre laborator, cand Zoe se ciocni de un tip. Era Peter.
Dupa ce isi stransera lucrurile, fara sa schimbe o vorba si fata dadu sa plece cu Zack, el o prinse de umar si ii zise precaut:
- Zoe...
Pentru o secunda, fata nu stiu ce sa zica, dar apoi il intreba taios:
- Ce vrei, Peter?
Raspunsul lui fu la fel de taios.
- Vreau sa vorbesti cu mine!
- Si daca nu vreau?
In ochii Zoei se citea dispretul.
- Atunci te voi obliga.
De pe chipul lui Peter disparu orice fel de politete si lasa loc furiei care ameninta sa se evapore din el. Cu o mana apuca incheieturile subtiri ale fetei, tarand-o dupa el, in ciuda protestelor ei. Dar Zack interveni:
- Da-i drumul! spuse el pe un ton calm, dar amenintator.
- O spui de parca ai putea sa ma opresti, replica batjocoritor Peter si cu cealalta mana il lovi cu un pumn puternic pe Zack.
Vazand asta, lumea care se adunase acolo ca sa priveasca cearta incremeni. In clipa urmatoare, mai multe lucruri se intamplara simultan.
Zack cazu cu o bufnitura pe gresia alba de pe holul scolii. Parul negru si des a lui Peter lua foc, iar Zoe se desprinse din inclestarea sa, uitandu-se urat la el.
Tipand disperat si alergand catre toaleta, Peter se impiedica in propile sale picioare, cazu in fata si aluneca pe burta pana ajunse in dreptul unei usi deschise, care avea deasupra ei o galeata cu apa. Ca si cum ar fi fost batuta de vant, galeata ii cazu in cap baiatului, care se opri din tipat.
Fu liniste pentru cateva clipe, de soc, apoi toata lumea care urmari scena izbucni in ras. Doar Zoe statea nemiscata, iar vocea calda din mintea ei, ii spunea: "Esti mai speciala decat ai crezut vreodata". Clipi, si o vazu pe Julie langa ea.
- Haide sa-l ajutam pe Zack, spuse ea si fetele se asezara langa baiatul intins pe podea. Era treaz, dar il durea rau de tot ochiul.
Dupa ce il ridicara si ii dadura o compresa cu gheata, Julie se uita cu ochii ei albastri la Zoe, brusc seriosi si ii spuse:
- Noi doua trebuie sa vorbim.
Nu trecuse decat o luna de la bal si totul mergea prost.
Zoe era infricosata. "Cum se poate? Tot ce gandesc atunci cand ma infuri se intampla" isi spuse ea. " Mai intai domnul Ryans, acum Peter! Ce se intampla cu mine? De cand am auzit vocea acea, in parcul St. James, se petrec o multime de lucruri strani. Cateodata ma simt foarte rau, si am sentimentul ca locul meu nu este aici. Si ma doare bratul drept din ce in ce mai tare. Uneori mi se pare ca fierbe sangele in mine. Oare o sa revina totul la normal?"
Se plimba prin camera, tinandu-si bratul drept cu cealalta mana. Simtea tot felul de impunsaturi dureroase, si asta o ingrijora.
"Mai este si fata asta, Julie. Este foarte ciudata. Oh, mai bine m-as grabi, altfel o sa intarzii la intalnirea cu ea.
Coborand scarile, ganditoare, se trezi fata in fata cu mama sa, care-i spuse pe un ton impunator:
- Unde crezi ca te duci, domnisoara?
Zoe isi dadu ochii peste cap. La naiba!
- Trebuie sa ma intalnesc cu o colega la cofetarie, ii raspunse ea.
- Nu si dupa ce mi-a spus domnul Larkers.
Fata suspina. Dupa incidentul cu Peter, directorul Larkers o acuza pe Zoe de cele intamplate si ii dadu ore de detentie. " Viata este asa de cruda " , gandi ea.
- Dar mama, protesta Zoe, insa Daphne o intrerupse ridicand o mana in semn sa taca.
- Nu vreau sa aud nimic. Nu ai voie sa te intalnesti azi cu colegele!
- Mama, lasa-ma sa explic...
- Nu ai nimic de explicat!
- LASA-MA SA EXPLIC! tipa Zoe
In acel moment, chiuveta din bucatarie exploda, iar un jet de apa puternic, tasni in hol si o uda pe Daphne Crosswel din cap pana-n picioare.
Speriata, fata fugi afara din casa, si o lasa pe mama ei, disperata si panicata.
Mergea incet, pe Bv. Piccadilly, cu lacrimile siroindu-i pe fata palida, dorindu-si din tot sufletul sa gaseasca cofetaria cat mai repede.
"Zack, Zack, Zack!" isi tot spunea Julie. "Oh, ce ochi minunati are...Dar n-are rost sa ma gandesc la asta. De ce? Fiindca sunt dintr-o alta lume!"
Manca, absenta, din inghetata sa de capsuni, cand o vazu pe Zoe intrand. Avea ochii tristi, fata umeda si tremura usor. Julie avea o presimtire rea, dar trebuia sa-i spuna.
- Buna! ii zambi prieteneste.
- Buna, raspunse Zoe.
Ea ridica privirea, usor curioasa si o intreba:
-Ce vroiai sa-mi spui?
- Cu siguranta n-o sa ma crezi, dar este totul adevarat. Fata isi facu curaj. Ti-sau intamplat lucruri ciudate in ultimul timp?
- Da, raspunse direct Zoe, fara sa gandeasca. Apoi, paru sa regrete acest lucru.
In privirea ei se citea nesiguranta si...furia. Julie era uimita.
- L-am facut pe profesorul de istorie sa alunece pe o coaja de banana care a aparut din neant, i-am dat foc lui Peter, apoi i-am aruncat cu o galeata in cap si aproape am inundat casa, dar toate cu puterea mintii!
Pe chipul fetei mai aparu un sentiment: jena. Cu siguranta credea ca parea nebuna in ochii lui Julie.
Ea doar ofta si zise:
- Defapt, eu i-am dat foc lui Peter.
Zoe paru socata. Se uita, neincrezatoare la ea.
- Poti...s-o dovedesti?
Fata ofta iar si isi intinse mana. O stranse in pumn, dar cand o deschise, o flacara mica aparu in palma.
- Vezi? spuse ea, dar Zoe statea incremenita.
Dintr-o data, paharul de suc a lui Julie i-se varsa pe mana si focul se stinse.
- Chiar nu era necesar, adauga ea pe un ton bland, iar ea isi reveni.
- Scuze, spuse fata. Acum, te rog, spune-mi de ce este asta posibil?
Julie zambi usor.
- Pai, in primul rand fiindca ai fost adoptata.
